Nebunii am făcut și eu…curioasă de fel, tentată de ceea ce n-am mai încercat și nebună, în sensul pozitiv al cuvântului, aș spune.
Mă întâlnesc cu un prieten, să mergem să bem o cafea.
Vine, mă ia și în timp ce mergeam spre o locație, eu îl întreb, chiar vrei cafea? Nu aștept răspunsul, continui:
Ce zici dacă mergem undeva unde nu-i risc de poliție să mă înveți să conduc?
Huuu, gata am spus-o, vreau de multă vreme să fac asta, să conduc, poate a venit clipa! Așa gândeam atunci. Speram, mizând și pe spiritul de aventură și tona de curaj ale prietenului meu.
El îmi zice, ai înnebunit?… Nebunii am făcut și eu.
– Nu, nu acum, eram dintotdeauna, dar asta nu mă împiedică să vreau să mă urc la volan. 😊
Nu știu care a fost procesul de analiză din mintea lui, însă aud:
Știu un loc fără aglomerație, cu drum circulabil și sper, cu puține șanse de a ne întâlni cu poliția. 😊
Ajungem acolo, că nu era departe, altfel nu știu cum gestionam entuziasmul meu.
Ooo, voi conduce! 😉
Mă urc la volan, el în dreapta mea.
Îmi explică cum stă treaba cu schimbătorul, ambreiajul, accelerația și frâna, că ce să vezi, era mașină manuală.
Eu ascultătoare și atentă, am înțeles, am reținut, hai să aplic.
După asta, treaba însoțitorului a fost să aibă grijă de direcția mașinii (ușor stânga, ușor dreapta), până am învățat eu cum stă treaba cu „ușor” în ale condusului, pe volan stăteau trei mâini.
Dar am făcut-o.
Satisfacția a fost maximă.
Nu pot descrie în cuvinte ceea ce simt atunci când văd că se poate!
Ne sprijină și tehnologia în acest sens, mai rămâne să ne ajute și infrastructura românească și nevăzătorul va conduce.
Nu te încurajez să-ți pui viața în pericol, însă, nicidecum nu te lăsa definit/ă de o dizabilitate.
Limitele sunt cele pe care ni le impunem noi.
Înainte de a accesibiliza trebuie să ne lăsăm să visăm, să încercăm și apoi să formulăm o soluție.
