Dizabilitatea este adesea înconjurată de idei greșite, generalizări și presupuneri care nu au legătură cu realitatea. De cele mai multe ori, aceste mituri pornesc din lipsa contactului direct cu persoanele cu dizabilități sau din presupuneri incorecte din societate.
Haideți să clarificăm câteva dintre cele mai des întâlnite idei, care sunt greșite și să vorbim despre cum stau lucrurile de fapt.
Mitul 1: „Persoanele cu dizabilități nu pot lucra”
Această idee este una dintre cele mai dăunătoare convingeri. Mulți oameni cred că dizabilitatea înseamnă automat incapacitate totală de muncă. În realitate, foarte multe persoane cu dizabilități au competențe valoroase și pot lucra cot la cot cu ceilalți în medii adaptate, mai ales în domenii ca IT, contabilitate, grafică, traduceri, sau consultanță.
Adaptările la locul de muncă pot fi foarte ușor de făcut: un program flexibil, un birou ajustabil sau posibilitatea de a lucra de acasă. Cu puțină deschidere, foarte mulți angajatori pot descoperi colegi loiali și dedicați.
Mitul 2: „Toate persoanele cu dizabilități au nevoie de ajutor permanent”
Este adevărat că unele persoane au nevoie de sprijin, dar nu toate. Multe persoane cu dizabilități duc o viață activă și independentă. Uneori au nevoie de ajutor punctual (de exemplu, pentru deschiderea unei uși grele sau urcarea într-un autobuz fără rampă), dar în restul timpului, aceste persoane pot face singure tot ce ține de viața lor.
Un ajutor oferit fără a întreba înainte poate deveni stânjenitor. De aceea, cea mai potrivită întrebare rămâne: „Te pot ajuta cu ceva?”
Mitul 3: „Dizabilitatea se vede întotdeauna”
Mulți se așteaptă ca dizabilitatea să fie vizibilă. Dacă o persoană nu are scaun rulant, cârje sau baston, se presupune că „nu are nimic”. În realitate, există multe dizabilități invizibile: epilepsie, tulburări de vedere parțiale, afecțiuni neurologice, tulburări de auz, dureri cronice sau afecțiuni mentale.
O persoană poate avea dificultăți reale chiar dacă, la prima vedere, pare „normală”. De aceea, empatia și atenția sunt importante
Mitul 4: „Persoanele cu dizabilități sunt mereu triste sau retrase”
Această percepție vine din ideea că dizabilitatea înseamnă o viață nefericită. Adevărul este că persoanele cu dizabilități au emoții, pasiuni și vieți la fel de complexe ca oricine altcineva. Pot fi pline de energie, sociabile, vesele, introvertite, pasionate de artă, tehnologie sau sport.
Viața unei persoane nu se reduce la o dizabilitate. E doar o parte din cine este, nu întreaga ei poveste.
Mitul 5: „Facem un bine dacă vorbim despre ei ”
De multe ori, chiar și în discursuri bine intenționate, se folosesc expresii ca „acești oameni greu încercați” sau „prizonieri ai scaunului rulant”. Astfel de formulări nu ajută. Din contră, accentuează diferențele și creează o imagine falsă de victimă.
Respectul adevărat înseamnă să vorbești despre o persoană ca despre un egal, nu ca despre un „caz special”.
Trebuie să înlocuim mila cu respectul, și presupunerile cu dialogul
Persoanele cu dizabilități nu cer favoruri și nu au nevoie de compasiune exagerată. Ceea ce le poate face viața mai bună sunt încrederea, accesul real la servicii, locuri adaptate și deschiderea celor din jur.
Atunci când renunțăm la mituri și începem să privim fiecare om ca pe o persoană completă, începem să construim o societate în care diferențele nu sunt o problemă.
