E întrebarea pe care o primesc cel puțin zilnic, dacă nu chiar de mai multe ori pe zi.
Și aici să ne înțelegem, atunci când ies din casă și am contact cu potențiali curioși 😊 Că știi și tu, pandemie, carantină, izolare, muncă de acasă, etc.
Eu răspund, nimeni, încă stilist nu mi-am luat, că doar sunt eu atât de buuună. 😊
Nu că n-aș înțelege curiozitatea oamenilor… chestii de combinații, culori, asortare stofe și tot ce implică îmbrăcatul.
O să mă opresc un pic la asortarea nuanțelor, că restul poate sunt mai ușor de înțeles: simțul tactil și creativitatea + niște teorie mă ajută.
De cele mai multe ori, merg la cumpărături cu cineva care mă cunoaște, îmi știe anumite particularități din stilul vestimentar, fapt ce mă ajută să nu fie procesul de atingere al articolelor interminabil.
Să pipăi multe, dar să fie din aria mea de interes.
Pentru că da, ai ghicit, ca să cumpăr ceva trebuie să ating.
E utilă descrierea însoțitorului uman, dar parcă atunci când pun mâna pe piesa X o simt dacă e suficient de potrivită pentru mine sau sunt prea frumoasă pentru ea. 😊
Mă gândesc, cum ar suna *prospectul unui articol vestimentar?
Și tot persoana care mă însoțește îmi spune culoarea, detaliu pe care îl rețin chiar și peste 3 ani, bine dacă *supraviețuiește haina.
Pentru asortare îmi este utilă amintirea despre felul în care arată o culoare, asta mă ajută să vizualizez, în minte, cum arată combinația X sau Y.
Și pentru că mă bazez mult pe alte simțuri, sunt atentă la ceea ce stă în puterea mea, cum ar fi: texturi, croieli, accesorii.
Mă rezum la culori sau nonculori care nu prezintă risc de a crea șocuri emoționale. 😊
Culorile – sunt o provocare pentru mine, dar și o plăcere, pentru că na, dorința de a arăta bine, nu doar de a fi comodă.
Și dacă te gândești că un nevăzător nu este interesat de felul în care arată, nimic mai neadevărat.
Trece totul prin filtre diferite, asta da, dar poate obține un rezultat chiar mai complex decât cel la care îți permite ție, vederea să ajungi.
Cum mă îmbrac, poate ți-ai făcut o idee, însă provocarea stă în *dotarea garderobei.
Și cum ar fi să susținem independența nevăzătorilor, cu foarte mici ajustări?
Un exemplu în care e necesar doar un schimb de mentalitate și puțină educație socială, incluzivă cum vrei să o numești.
Eu nevăzător/nevăzătoare, cu ajutorul bastonului alb, a unui câine ghid ajung la magazinul X, din Mall-ul Y, intru, găsesc recepția care e așezată strategic în dreapta sau în stânga, acolo găsesc pe cineva, care oricum e în magazin, care și dacă ești cu însoțitor vine să te întrebe „aveți nevoie de ajutor”, odată ce am identificat angajatul magazinului, îi pot spune: am nevoie de o pereche de pantaloni de piele și o cămașă / bluză de dantelă. Mă ajută să merg în locul cu pricina, le ating, le aleg, probez cumpăr și ies.
Situație care nu necesită nimic altceva decât un efort minim intelectual.
Bine, am putea să mai vorbim despre, un buton de asistentă care să fie amplasat în așa fel încât să fie accesibil de găsit sau un coș de cumpărături care să exprime dorința mea de a primi ajutor.
Și rămâne provocarea: Cum aflu culoarea pantalonilor din piele și a bluzei din dantelă, întrebăm persoana ce ne oferă asistență… sau varianta unei etichete accesibilizate? Pe care să găsim (culoare, mărime, tipul materialului, prețul). Asta chiar sună bine.
Ai putea să-ți alegi o ținută fără să te folosești de ochi?
Te provoc să o faci!
Povestește-mi în comentarii experiența!
#Accesibilizarea_nu_e_un_moft!
