Grădinița e despre genii sau oameni?

element grafic, folosit ca separator vizual
Mereu găsesc câte un motiv de mirare, fie că-i pozitiv sau nu.
Viața mea e alcătuită din momente de uimire și pauzele dintre ele.

Și acum, hai să ne minunăm  împreună, în caz că ai întâlnit și tu mămici / tătici care la fiecare vacanță întreabă cât a progresat pruncul lor în ultimul semestru. 😊

De parcă, după grădiniță va da admiterea la vreo universitate de prestigiu 😊

Și nu spun că nu-i normală întrebarea, că până la urmă, cine hotărăște care-i normalitatea?… 😊

Însă grădinița fiind primul contact cu societatea, cu alți oameni, diferiți de membrii familiei, mă gândesc că ar trebui să fie,despre contact social, interacțiune umană și poate despre a cunoaște oameni diferiți de copilul tău.

Grădinița nu e despre alfabetul câtor limbi l-a învățat copilul, despre calcule nu știu de care sau formule de genii.

Poate ar trebui să fie despre „te rog, mulțumesc, scuză-mă”, premisele pentru a crește copii care vor putea beneficia și de relații sănătoase, nu doar de cunoștințe teoretice.

Încă din grădiniță copilul poate învăța să conviețuiască și să relaționeze cu ceilalți așa cum s-ar cuveni, dar are nevoie de îndrumători buni, părinți, educatori.

El nu face diferența între alți copii și e cel mai deschis să-i accepte pe toți așa cum sunt, indiferent de unde vin sau ce probleme au, asta în cazul în care, inocența lor nu este contaminată: „Nu te juca cu X pentru că… sau cu Y deoarece… trist, dar există și astfel de cazuri.

M-a emoționat o situație, care m-a și provocat să scriu acest text.

O fetiță de vreo 4/5 anișori fiind întrebată ce cadou ar vrea să primească, răspunde: păpușă care să fie ca prietena ei.

Mmmm, oare cum e prietena ei? Apare prima întrebare.

Și fețița povestește, nu are un picior, și o duce mereu mami în brațe, ori atunci când mă joc cu ea, stă într-un cărucior, exact cum aș vrea să stea și păpușa mea.

Super, poveste lacrimogenă chiar, aș putea spune.

Mi s-a părut o lecție de viață fantastică și un imbold pentru o educație incluzivă.

Încep căutările, păpuși cu probleme locomotorii, fără mâini, picioare și cine s-ar fi gândit că sunt așa greu de găsit, aproape pe nicăieri nu există, tocmai pe undeva prin Elveția, un joc care reprezenta un spital de ortopedie.

Pofta fetiței satisfăcută, noroc de prietena ei, că altfel, cum ajungea să știe că vrea astfel de păpuși.

Acum te întreb și pe tine,

Cum ar fi dacă prin astfel de jucării, printr-o serie de activități i-am putea învăța pe copii că există și oameni care nu văd, nu aud, care se deplasează în scaun cu rotile sau cine știe ce particularități au?

Am putea să le vorbim despre acest subiect, pe limba lor, de când sunt mici, pentru a preveni discriminarea și pentru a contribui la construirea unei societăți incluzive.

Ție care ți se pare cea mai importantă lecție pe care ar fi bine să o învețe un copil la grădiniță?
#Accesibilizarea_nu_e_un_moft Si nici nu se face la maturitate
Accesibilizarea începe odată cu procesul de educație a unui copiluț.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart
Scroll to Top