Ce-ți vine să spui sau să faci, întâi, atunci când întâlnești o persoană ce ți se pare a avea o dizabilitate?
De-a lungul timpului, în scurtele sau lungile mele călătorii, am întâlnit fel și fel de oameni, unii indiferenți, alții, deranjant de insistenți, unii decenți, alții bine intenționați dar cu un bagaj de resurse, redus aș spune eu.
Și într-o astfel de plimbare, intru într-un magazin, care era așa, la o intrare în oraș, după aproximațiile mele, că de obicei, la drum lung, cam orice șofer, încearcă să evite intratul prin oraș, atât cât se poate în România noastră dragă, în care știm, toate orașele au centură de ocolire. 😊
Pentru a merge la magazin, mă ajută un coleg de călătorie, care să ne înțelegem, nu-l cunoșteam înainte.
Eu doar am rugat niște ajutor, omul bun, mi l-a *servit.
Nu știam nimic mai mult în afară de: „Mă poți ajuta te rog si pe mine, am probleme cu vederea”.
În magazin, mă gândesc eu, dacă tot am coborât pentru apă, putem rezolva și alte probleme de primă necesitate. 😊
Întrebăm o doamnă drăguță, angajată acolo, unde au o baie, dacă au… 😊
Și dna, cu bunătate în glas, dar totuși uimită: „Ea nu vede?”
Însoțitorul meu, mai mult de un „mmmm” n-a știut să răspundă.
Continui eu către acea angajată: „Credeți că mă puteți ajuta să ajung la baie?”
Dna.: „Vă rog, veniți cu mine”, după ce a scos niște chei de undeva și mi-a întins brațul, nu m-a apucat pe mine, semn că știa ceva despre „a însoți”.
În cei 5 m. până la baie a avut timp să-mi spună: „am și eu un frate nevăzător, Știu cum e”, pe o tonalitate de compătimire sau așa.
Ori poate-s subiectivă eu. 😉
Și apoi îmi deschide o baie spunându-mi, aceasta e baie specială.
În mintea mea, gândeam: drăguță, receptivă, dar totuși, chiar experiența proprie cu fratele său n-a învățat-o, că și unei persoane cu dizabilități, oricare ar fi acestea, i te adresezi în mod direct?… Eu doar întreb. 😉
Ceva de genul:
„Sunteți nevăzătoare? Sau ești nevăzătoare? Că tot, toată lumea mi se adresează cu „fetița”, 😊 aveți / ai nevoie de ajutor?
Eu aprob sau neg și mergem mai departe.
Prin acest exemplu, care poate, pare banal, de fapt vreau să subliniez, că, chiar dacă unele experiențe le trăim pe pielea noastră s-ar putea să nu remarcăm niște chestii de bază, până nu ne este atrasă atenția asupra lor.
Trebuie să vorbim cât mai mult, cât mai des și cât mai clar despre cum interacționăm unii cu ceilalți indiferent de particularitățile pe care le avem, doar așa putem construi relații de calitate cu cei din jur.
Nu știu cum interacționezi tu cu o persoană cu deficiențe atunci când o întâlnești, dar eu am o recomandare simplă, de fapt două:
Adresează-te direct ei și nu presupune că are nevoie de ajutor, întreab-o! 😉
Hai în comentarii cu o experiență de a ta. Cum s-a desfășurat contactul tău cu cineva ce părea a avea o deficiență sau poate, care doar era dezorientat/ă?
#Accesibilizarea_nu_e_un_moft înainte de toate, este despre felul în care comunicăm unii cu ceilalți.
