Echivalentul sentimentului de a te simți acasă.
Cum e să te simți acasă. O să-ți povestesc o trăire, chiar descoperire aș putea să-i spun. Având în vedere la ce nivel de dezvoltare e acest domeniu chiar ar putea fi o descoperi.
Știu că n-ai înțeles la ce mă refer, dar ai un piculeț de răbdare. Peste două rânduri îți potolesc nelămurirea.
Întâi, te-aș ruga să te gândești ce ai trăit, cum te-ai simțit atunci când, deși credeai că ești la „capătul pământului” ți-a ajuns la urechi limba maternă, frumosul nostru grai mioritic? 😉 Ai simțit cumva familiaritate? Siguranță? Satisfacție? Confort? Ori măcar o stare de wow?
Cam același sentiment îl are orice persoană căreia i se vorbește pe limba ei. Pentru tine, scris normal, pentru un nevăzător, scris în braille.
Ce tu vezi cu ochii, el simte cu degetele.
Dar să revenim, eu pasionată tare de parfumuri, tot ce presupun anumite arome – terapie pentru mine, nu o să explic asta, doar așa o paranteză. Oare de unde s-a ivit această dragoste pentru arome?
Poate fi un substitut al terapiei prin culori. Ori în mintea mea se combină acestea două, pentru că la fiecare miros i-aș putea atribui o culoare 😊
Iar m-am abătut. Cum e să te simți acasă.
Intenția mea era să îți povestesc, cât de uimită am fost de o descoperire în materie de parfumuri. Aici nu mă refer la ceva inedit pe zona de arome, sau la niște note pe care nu le-am mai întâlnit, ci mai curând în legătură cu ceva de suprafață, o casă de parfumuri care a hotărât că nevăzătorii trebuie să știe!
Imaginează-ți, au scris și în Braille pe cutii, casa și numele sticluțelor fermecate.
Hai că știi ce înseamnă scrisul Braille, acea combinație de puncte în relief care permite nevăzătorilor să afle ce țin în mână și să n-aibă nevoie de vreun vecin să-i spună ce parfum atinge, asta în cazul în care stă singur, ori să umble după cineva din casă, „mami, mami, ce fel de ceai este acesta? Vreau să-mi fac un ceai de mentă, dar nu știu dacă acesta n-ar fi vreunul dintre acelea laxative, că totuși mai am și altă treabă”. 🙂
Nu pot să vă redau ce am trăit atunci. Am avut o reacție de: „nu cred așa ceva”, dar uite că se poate! Cum să nu fiu așa mirată și surprinsă într-un mod plăcut când Lancome este singura casă de parfumuri, dintre cele pe care le cunosc, ce are această particularitate.
În acel moment m-a trecut un puternic sentiment de acceptare, ceva de genul stării care te cuprinde atunci când descoperi un gust sau o culoare ce te transportă în copilărie, ori îți amintește un loc drag sau o persoană de suflet.
Echivalentul sentimentului: „huuu, sunt acasă”.
Pe tine ce te face să te simți acceptat așa cum ești?
Te aștept în comentarii!
