Hei, iar eu… iar cu o poveste.
Și când credeam că ceilalți nu știu ce să facă cu o persoană cu dizabilități mi s-a dovedit, că oamenii noștri, din țara noastră dragă, nu știu ce să facă în general cu o persoană ce prezintă diferențe. 😉Așa am ajuns la concluzia ca e greu să fii musafir în aeroporturile românești.
Și acum apropo de nemulțumirea mea, merg la medic, el vorbește cu persoana ce mă însoțește, mă oprește poliția, vorbește cu cel de lângă mine, etc… ți-am mai povestit eu situații în care eram tratată ca un om fără capacitate intelectuală, nu ca unul cu o deficiență vizuală. Asta se întâmplă la o scară mai largă.
Nu știu dacă să mă bucur că am dreptate când spun că la noi discriminarea de multe ori e din prostie, neștiință, lipsă de profesionalism și nu neapărat din rea intenție…
Ori să fiu tristă că aspirația noastră de a fi o națiune civilizată e departe de a se materializa? 😉)
O prietenă îmi povestește că merge la aeroport să întâlnească un cetățean străin, în contextul unor activități din cadrul unei asociații studențești, misiunea ei era să preia musafirul și să-l ducă către locul de cazare.
La destinatie, ce să vezi, musafirul străin se bucură de o surpriză, bagajul său nu-și face apariția pe bandă… îmi imaginez că-i ceva destul de neplăcut, să fii prima dată într-un loc și gândul tău principal să se rezume la: ok, cu ce-mi spăl dinții când ajung sau altceva, dar nu despre asta vreau să vorbesc aici, ci despre interacțiunea lor cu angajații aeroportului.
Prietena mea și întâmpinatul, se apropie de un birou, le explică problema, în engleză, că na, cetățean străin… doamna drăguță, dă niște telefoane, încearcă să clarifice ceva pe acolo și se întoarce cu răspunsul, partea cu care am empatizat maxim de aici începe.
Nu discută cu persoana ce a suferit pierderea, ci i se adresează prietenei mele: o să vă sunăm mâine, până mâine se va rezolva problema, etc. ca și cum cel vizat nu ar fi fost de față. 😊)
De aici extrag cel puțin două ipoteze:
- Doamna nu știa engleză, însă necunoașterea nu este scuzabilă în general, dar mai ales când vine vorba de limba engleză, lucrând într-un aeroport internațional;
- Avem tendința, oare, să presupunem în mod automat, că atunci când vedem doi oameni împreună, unul dintre ei, nu poate recepționa și exprima un mesaj? Nu știu, doar întreb…
De multe ori când spun #Acesibilizarea_nu_e_un_moft mă refer și la faptul că e necesitate de serviciu, nu doar obligație morală.
Dacă fiecare ar fi bun în ceea ce face și pentru ce a fost responsabilizat, în mod natural am avea parte de mult mai multă incluziune.
Pot înțelege oamenii care nu știu cum să reacționeze în fața unei situații noi, dar nu vreau să înțeleg persoanele care și-au asumat funcții cărora nu le pot face față.
Tu cum te-ai simțit când ai ajuns într-un aeroport internațional din afara țării și toți vorbeau în limba locală?
Hai în comentarii!
